sâmbătă, 29 august 2009

Pe drum. part 2


O sa fac un fel de post 2 in 1. Pe parcurs, curgandu-mi balele cu gura deschisa, am terminat bateria ascultand muzica in somn. Si ma trezesc undeva pe langa baraj, unde am facut popas, apoi, spre Teliu, al doilea popas. Si la al doilea popas, urca in autocar, pe locul din fata mea, un individ intre 19-22 de ani copt de soare. Il voi numi, Vasile. Pt ca era un taran prost. Ar fi misto sa avem si noi ca la americani, denumirea aia de persoana necunoscuta, John/Jane Doe. Drept urmare, ii vom spune, Vasile Doe. Si urca Vasile, transpirat tot, imbracat ultima moda a la targ, cu pantofi de piele; camasa in carouri cu imprimeu floral pe spate, pantaloni de stofa, si sapca pusa in varf de cap neagra cu Chicago Bulls. Superb. Imi trezeste interesul critic. Si ma uit atent sa ii urmaresc comportamentul. Logic, amator de tractoare, Vasile e entuziastmat de tehnologia aerului conditionat. Obisnuit sa ia rata, si nu autocarul, pierde in jur de 10 minute apasand butoanele de bec, pe rand, de sonor, de aer conditionat, si stupefiat, ajunge la concluzia ca nu functioneaza nici unul. Regleaza usor cu multa dibacie, directia fluxului de aer rece spre fruntea-i plina de sudori, si imediat ma pocneste aroma spray-ului clasa superioara de 5 lei cumparat din magazin 3,8 lei, deci, ceva scump si extravagant. Deodorizant marca BRUT. Cum era Sprite-ul cu motto-ul "Fiare pentru fiara din tine", Vasile avea BRUT pentru bruta necioplita din el. Si ma sufoca. Si nu mai puteam sa respir. Si la randul meu, ma folosesc si io de tehnica si orientez contra aerul conditionat sa ii bata in ceafa. Sa faca acolo un mic vortex, mici tornade descendente de...BRUT care in loc sami intre pe nas, sa intre sub scaun. Si normal, Vasile, n-a venit singur. Vasile a mai urcat cu cineva, dar a platit un singur bilet! Pentru ca, Vasile, a intrat cu musca. Probabil o fi zis soferului, stai frate, ca nu ocupa loc....sta pe mine. Si nu te bazaie pe tine la cap...io am sapca...deci, nici pe mine... In fine. trec 2-3 satucuri, si deodata, Vasile scoate arma secreta: o cutie de bere Golden Brau, pentru ca in fond, transpira, daca transpira, se deshidrateaza, daca se deshidrateaza, trebuie sa bea bere. Si m-am pregatit pentru ce-i mai rau.
O gura, 2 guri, iar Vasile se resimte. Nu stie sa bea din cutie. Inghite si aer. Si normal, apare reflexul ala de a ragai. Numai ca Vasile e luat prin surprindere, si, uitand ca nu s-a spalat dupa masa, elibereaza o simfonie de arome in aer, de ceapa, salam, si branza cu rosii. Vortexu meu nu mai face fata. Si ma loveste din plin. Trecem mai departe la capitolul bronz. Frate, era ca un fel de caracter nervos de desen animat si din moment in moment, tot ma asteptam sa-i sara sapca si sa scoata abur pe urechi. Dar nu s-a intamplat, si formulez teoria cum ca, in satucu lor uitat de lume, nu au cabine de bronzat. Au cabine de tractor. Si functioneaza oarecum similar. La bronzat platesti minutul, la tractor platesti motorina. Si din ambele iesi in degradeu. Probabil Vasile ar fi putut candida la concursul local de cel mai frumos bronzat tractorist. Premiul cel mare fiind juma de porc, 3 kile de jumari la borcan, si seminte de rosii pentru sezonul urmator. Aproape adoarme. Vasile este obosit. Cine stie cate ogoare o fi dat gata de dimineata...Si leganand capul, imi sare in ochi litera "B" cusuta in spatele sepcii. Ma intreb de la ce vine. Nu ma intreb prea mult. Vasile e un "BOU". Pentru ca niciodata, nicaieri, nu se accepta sa porti sapca la camasa, pantofi si pantaloni de stofa. Fermecat, iarasi cu tehnologia, pentru ca in fond, are preocupari academicesti, incepe sa se joace cu masuta pliabila de pe scaunul din fata. Si tot jucandu-se, observa la un moment dat, butonul de reglare a pozitiei scaunului. Insa prin faptul ca e Bou, eu proptesc genunchiul in scaun, Vasile apasa, se lasa pe spate, dar, surpriza! Nu merge. Pentru ca am genunchiul puternic proptit in scaun. Si revine la pozitie dezamagit. Firar ma-sa a dracului de autocar ca are atatea butoane si nimic nu merge!! Intram in Brasov. Mai sunt 3km pana la gara. Vasile iar incearca sa se faca comod pt alea 2 minute care le avem pana la sosire. Dar, din nou proptesc scaunul. Vasile din nou dezamagit. Ajungem, coboara, ma uit la genunchi, model de plasa. Ma uit la Vasile... priceless. Unele lucruri nu le poti cumpara cu bani. Pentru toate celelalte insa, exista VISA. La revedere, Vasile!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu