duminică, 10 ianuarie 2010

Boschetii de zi cu zi

Revin dupa o lunga absenta, din motive de probleme tehnice care mi-au provocat probleme de sanatate. Am fost pus la grea incercare. Dar incet, am trecut peste.

Pe zi ce trece, incepe sa ma afecteze tot mai tare o chestie. Problema cu cersetorii.
Poate o sa par putin.. deplasat. Dar ma macina. Si ma face nervos.
Am fost vizitat de niste prieteni, fosti colegi de liceu, in Brasov. Le arat orasul, vizitam diverse locuri, si la un moment dat vreau sa merg in camin. Se opreste masina, si cobor. Cum cobor, ma trage cineva de mana, de antebrat. Si ma trage practic de ma salta din masina. Dau sa reactionez, dar intai intorc sa vad cine este, sa nu fac vreo prostie. Si era un boschetar in jur la 50-60 de ani care ma strangea de mana ca dami, dami baiatu, sa fii tu sanatos. Sanatos nu sunt. Si nici nu prea am fost de fel. Dau sa trag mana, si tot tinea, tot strangea. "Lasa-ma nene ca n-am.. aveam decat banii de camin la mine, 2 bancnote de 50. Si nu intelege si iar trage. Era in fata bisericii, la biserica slujba, si stiti cum se aduna la poarta cersetorii. Dar asta nu vrea sa inteleaga. Si face scena, si zice dami ca iti da dumnezeu pe alta parte, iti da dumnezeu. Cu foarte mare siguranta pe el. Si am reusit sa trag mana fara sa il bruschez, ca era batran. Si plec mai departe. 2 metri mai incolo opresc astia cu masina lasa geamu in jos si zic "dai ma una fu^&$ in gura!! trebuia sa-i fu%$ una!! Si apoi mam umplut de nervi. O zi inainte, eram in fata la cantina, vine un tigan, nespalat, cizme de cauciuc, eu vorbeam la telefon pt un proiect. Dami baiatu si mie 2 lei sa iau un nurofen la copil, ca am copilu acasa de un an si ii este rau.. iar aceiasi treaba, dami ca iti ajuta dumnezeu, tot insistent, tot cu scena, a inceput sa se crizeze peacolo, i-am zis, frate, nam, sunt student, dute si tu la destia mari. Tot la saracii le ceri?
Merg in oras si vad femeie pana in 30 de ani cu 2 copii in brate, pe jos. Datimi si mie baietii ca va ajuta dumnezeu. Iar. Si ce ma enerveaza asa tare e atitudinea, si tupeul, ca vin asa de parca le esti dator.
Ceea ce cred eu defapt este ca.. oamenii se lasa prea mult in baza credintei si prea putin pe lucrurile materiale, lumesti. Fiecare dintre noi se lupta pentru supravietuire. Unii se chinuie, altii il evoca pe dumnezeu ca sa aibe ce pune pe masa. Tu, tiganule, cu cizmele tale cu tot, ai ajuns la o varsta, de ce nu lucrezi? Tu, tiganule, de ce intinzi mana sa ceri si nu intinzi mana sa muncesti pentru bani? De ce trebuie sa munceasca altii banul pentru tine? Oi avea standarde prea inalte? Tie scarba de munca de jos? Invata! Tu, tiganule, daca nu muncesti, de ce faci copii, ca sa moara de foame? Tu, tiganule, nu meriti, si saracul copil, iti spun si de ce l-ai facut! Sa se duca nevasta-ta cu el in piata, pt ca ea, alta putoare, are si ea standarde. Am crescut singur cu fratemiu in casa, pentru ca mama si tata munceau pe rupte. Si erau vremuri cand nu aveam ce manca, dar induram. N-au intins mana niciodata. Tu tiganule, daca chiar te doare sufletu de copilul tau, de ce il tii in frig ca sa faci bani? Magarule! Stie copilu sa ceara la un an nurofen? Ii este rau? Dute in spital!
Si ca sa stiti si voi, cainii defapt, dealungul vremii, stand pe langa tigani, care erau popoare migratoare ce aveau nevoie de protectie, sau domesticit, si, cainii, de la tigani au invatat expresia "puppy-eyes". N-am vazut lup salbatic cu fata de milog. Am Spus!
Partea a 2-a e cu referire la dumnezeu. Nu stiu de unde stiu ei, dar dumnezeu tot da la toti. Cu boschetarii e un fel de biznis desta la coltul strazii, scoate ceva bani tu si fac eu legatura, da, stai fara griji, eu nu pot dar iti da dumnezeu! Tu numa dami banii.
Daca e pana acolo, de ce nu le da dumnezeu direct lor? Dumnezeu da numai daca platesc? Dumnezeu presteaza servicii? Vreau si eu oferte ceva! E criza! Si aici am sa pun boscheti=popi. Ca daca nu le dai banul, nu ti-l da pe dumnezeu. In cosciug sa fii, si nu se uita la tine. Ajungi sa dai bani pe pomeni, si acatiste, te duci la popa, si dai banu, sa citeasca niste nume. Pai numai pe el il aude dumnezeu? Nu mai e ca pe vremuri, sa fie numa popii cu scoala, acum nu(prea) mai avem analfabeti. Pot sa-i citesc si eu fara sa-ti dau bani. Apoi ajungi sa te gandesti de ce dai bani cuiva care nu-ti da nimic la schimb? Unde-i reciprocitatea?
Ne intoarcem la boschetari.
Fiecare om in viata trebuie sa isi faca un rost. Si sa isi asigure batranetile. Daca ai avut o viata intreaga la dispozitie si tot ai ajuns asa, e clar ca undeva pe parcurs, ai gresit. Daca o sa fie cazul si la mine, am sa ma retrag frumusel intrun colt intunecat, si am sa astept sfarsitul. Pentru ca nu-i vina altora ca n-am stiut/n-ati stiut sa va traiti viata. De ce sa traiesc pe carca altora?
Azi am vazut un mos la vreo 70 de ani, imbracat modest, cu barba mare alba. Omul lucra in lemn. Si ne invita inauntru, sa ne arate lucrarile lui, in turnul lemnarului, de sub Tampa, exponate de vanzare. Erau uimitoare. Acolo le facea, acolo le arata/vindea. Si nu dadea socoteala nimanui. A invatat o meserie, s-a tinut de ea, si acum la batranete nu intindea caciula in fata nimanui. Tot respectul! Iar acum, neortodox, am sa inchei postarea.

sâmbătă, 29 august 2009

Pe drum. part 1

Sunt in drum spre Brasov. Din nou. Si deja s-a intamplat de prea multe ori incat sa pot spune ca-mi mai pasa. Dar nu conteaza. Pentru a mia oara am ratacit drumul casa-autogara/gara. Nu inteleg. Ma simt ca un mic sobolan alb cu ochi rosii intr-un labirint de stradute mici si neasfaltate. Autocarul porneste. De 3 ani fac drumul asta regulat. Chiar nu pot nimeri si eu odata drumul direct? De ce? Am batut tara destul de mult si am probleme in a lega un drum de 14 min pana la autogara? In fine. Trec mai departe. Azi o sa fie o zi cu ghinion, in graba ca sa nu pierd autocarul mi s-a mai rupt si breteaua gentii de la laptop. Si a cazut dramatic la pamant, iar al 6-lea simt, ala al paianjenului, nu ma anuntat. Deaia, scriu si postul asta acum, pt ca,lam pornit ca sa il verific. Si am vazut ca am belit un colt de la clapa. Firar. A trecut momentul insotit de blestemele de rigoare. Ajung la masina si incep sa-i judec. aceiasi turma de oi inghesuite, cu ochii bulbucati gandind la problema urmatoare: "daca ma duc sa las geanta la bagaj oare mai prind loc?" Si toti gasesc acelasi raspuns: Nu. Desi sunt 15 insi toti. Si sunt 44 de locuri. Si toti incearca sa urce ditamai geanta de voiaj in autocar, plasa cu legume, rucsacul de munte, si de fiecare data soferul ii intoarce. Ce nasol o fi sa fii sofer, si sa zici zi de zi, la aproape aceiasi oameni, doamna/domnule, nu puteti urca cu geanta. Pfff. Romani. Vor fi vreodata eficienti la ceva? Despic subiectul si ma revolt cu privirea la o tiganie care a scapat de multe ori ochiului meu agil ca de vultur. Recent ajuns in Onesti, la Tudorica, colegu de camera, stand la o cafea imi sare in ochi musamaua de pe masa, folie de plastic cu imprimeu: un platou cu prajituri, cesti de cafea, mici boabe/fructe. Si ma umplu de draci. Pentru ca in repetate randuri am avut si eu fete de masa similare. Si cel mai probabil si voi ati avut. Si ma umplu de draci si mai tare. Oare, in tara asta, toti suntem atat de saraci incat sa tinem pe masa o poza cu bucate? Da' ce, eu nu-mi permit o cutie de fursecuri? Am nevoie de o imagine? Si uitandu-ma la imagine, ce ar trebui sa simt? Satisfactie? Vine tzatza Floarea si se minuneaza, vai, ce fata de masa frumoasa ai! (subliminal, creierul ii sugereaza tzatei Floarea ca ar manca prajituri). Dar solutia finala este ca, nu o sa-si ia prajituri. In nici un caz! Dar data viitoare cand ajunge la piata o sa caute la mase plastice o musama cu prajituri, vorba aia, sa aibe si ea ce pune pe masa. Saraci...extrem de saraci. Ai dracului chinezi, ca numa aia fac foamea, iar fabricand fete de mese cu motive diverse, noi adoptam stilul. Cumpar-o mama paia cu carouri! Nu nu, e prea simpla. Uite peasta, ia uite ce platou frumos cu prajituri(subliminal, creierul mamei ii sugereaza ca ar manca niste prajituri) dar nu-si cumpara. Isi ia o fata nenorocita de masa. Romani... 4 ever adoratori de porcarii. Dar totusi, sa uitam...astia suntem. Iar eu sunt pe drum. Cica, de azi incep sa invat. Am nevoie. trebuie sa ma zbat sa prind camin. Si o sa fie destul de greu. Sper sa iasa bine. Si voua va doresc la fel de mult succes, va stiti voi, aia mai deosebiti...deosebit de neinteresati. Sa ne vedem cu totii in camin. Pace si indestulare..cu prajituri reale pe masa. Ceaiul lasati-l in ibric, sa fie cald.

Pe drum. part 2


O sa fac un fel de post 2 in 1. Pe parcurs, curgandu-mi balele cu gura deschisa, am terminat bateria ascultand muzica in somn. Si ma trezesc undeva pe langa baraj, unde am facut popas, apoi, spre Teliu, al doilea popas. Si la al doilea popas, urca in autocar, pe locul din fata mea, un individ intre 19-22 de ani copt de soare. Il voi numi, Vasile. Pt ca era un taran prost. Ar fi misto sa avem si noi ca la americani, denumirea aia de persoana necunoscuta, John/Jane Doe. Drept urmare, ii vom spune, Vasile Doe. Si urca Vasile, transpirat tot, imbracat ultima moda a la targ, cu pantofi de piele; camasa in carouri cu imprimeu floral pe spate, pantaloni de stofa, si sapca pusa in varf de cap neagra cu Chicago Bulls. Superb. Imi trezeste interesul critic. Si ma uit atent sa ii urmaresc comportamentul. Logic, amator de tractoare, Vasile e entuziastmat de tehnologia aerului conditionat. Obisnuit sa ia rata, si nu autocarul, pierde in jur de 10 minute apasand butoanele de bec, pe rand, de sonor, de aer conditionat, si stupefiat, ajunge la concluzia ca nu functioneaza nici unul. Regleaza usor cu multa dibacie, directia fluxului de aer rece spre fruntea-i plina de sudori, si imediat ma pocneste aroma spray-ului clasa superioara de 5 lei cumparat din magazin 3,8 lei, deci, ceva scump si extravagant. Deodorizant marca BRUT. Cum era Sprite-ul cu motto-ul "Fiare pentru fiara din tine", Vasile avea BRUT pentru bruta necioplita din el. Si ma sufoca. Si nu mai puteam sa respir. Si la randul meu, ma folosesc si io de tehnica si orientez contra aerul conditionat sa ii bata in ceafa. Sa faca acolo un mic vortex, mici tornade descendente de...BRUT care in loc sami intre pe nas, sa intre sub scaun. Si normal, Vasile, n-a venit singur. Vasile a mai urcat cu cineva, dar a platit un singur bilet! Pentru ca, Vasile, a intrat cu musca. Probabil o fi zis soferului, stai frate, ca nu ocupa loc....sta pe mine. Si nu te bazaie pe tine la cap...io am sapca...deci, nici pe mine... In fine. trec 2-3 satucuri, si deodata, Vasile scoate arma secreta: o cutie de bere Golden Brau, pentru ca in fond, transpira, daca transpira, se deshidrateaza, daca se deshidrateaza, trebuie sa bea bere. Si m-am pregatit pentru ce-i mai rau.
O gura, 2 guri, iar Vasile se resimte. Nu stie sa bea din cutie. Inghite si aer. Si normal, apare reflexul ala de a ragai. Numai ca Vasile e luat prin surprindere, si, uitand ca nu s-a spalat dupa masa, elibereaza o simfonie de arome in aer, de ceapa, salam, si branza cu rosii. Vortexu meu nu mai face fata. Si ma loveste din plin. Trecem mai departe la capitolul bronz. Frate, era ca un fel de caracter nervos de desen animat si din moment in moment, tot ma asteptam sa-i sara sapca si sa scoata abur pe urechi. Dar nu s-a intamplat, si formulez teoria cum ca, in satucu lor uitat de lume, nu au cabine de bronzat. Au cabine de tractor. Si functioneaza oarecum similar. La bronzat platesti minutul, la tractor platesti motorina. Si din ambele iesi in degradeu. Probabil Vasile ar fi putut candida la concursul local de cel mai frumos bronzat tractorist. Premiul cel mare fiind juma de porc, 3 kile de jumari la borcan, si seminte de rosii pentru sezonul urmator. Aproape adoarme. Vasile este obosit. Cine stie cate ogoare o fi dat gata de dimineata...Si leganand capul, imi sare in ochi litera "B" cusuta in spatele sepcii. Ma intreb de la ce vine. Nu ma intreb prea mult. Vasile e un "BOU". Pentru ca niciodata, nicaieri, nu se accepta sa porti sapca la camasa, pantofi si pantaloni de stofa. Fermecat, iarasi cu tehnologia, pentru ca in fond, are preocupari academicesti, incepe sa se joace cu masuta pliabila de pe scaunul din fata. Si tot jucandu-se, observa la un moment dat, butonul de reglare a pozitiei scaunului. Insa prin faptul ca e Bou, eu proptesc genunchiul in scaun, Vasile apasa, se lasa pe spate, dar, surpriza! Nu merge. Pentru ca am genunchiul puternic proptit in scaun. Si revine la pozitie dezamagit. Firar ma-sa a dracului de autocar ca are atatea butoane si nimic nu merge!! Intram in Brasov. Mai sunt 3km pana la gara. Vasile iar incearca sa se faca comod pt alea 2 minute care le avem pana la sosire. Dar, din nou proptesc scaunul. Vasile din nou dezamagit. Ajungem, coboara, ma uit la genunchi, model de plasa. Ma uit la Vasile... priceless. Unele lucruri nu le poti cumpara cu bani. Pentru toate celelalte insa, exista VISA. La revedere, Vasile!!

joi, 30 iulie 2009

MinD ControL...

Sa zicem ca de maine toti, sau unii, ne trezim cu puterea de a ne folosi capacitatea mintala mult mai mult decat in prezent? de ce doar x%? Ce ne opreste? Noi?...Probabil... Probabil teama de adevar, de supraincarcare a sistemului cerebral cu informatii care tin de rutina: "bai, nam destul calciu, am sa mananc un iaurt si am sa trimit la celulele osoase nutrimente cat sa fiu ok; bai, lipsa de vitamina C imi afecteaza vindecarea ranii capatate la jocul de...., e ok, mananc o portocala, si trimit flux mai mare de trombocite sa-mi vindece tesutul. Probabil ar fi un volum de date de procesat infinit mai mare. Teama. Teama de a ne bate capul, pe langa problemele de zi cu zi in plus cu chestii de metabolism si intretinere a organismului, in orice clipa, in orice secunda, minut, ora... Dar totusi tot din creier sunt reglate, vreodata oare o sa fim constienti de chestia asta? Ca simtim nevoia de grasimi, dar o simtim pt ca la nivel de celula, ne trebuie o anumita rezerva de energie? Tind sa fiu un visator, in combinatie cu zeci de filme de scurt-metraj sau seriale, cu super-eroi, cu abilitati, si spun, daca sunt decat praguri impuse de teama, posibilitaea zborului, miscarii obiectelor, gandurilor transmise la distanta prin telepatie? In anii 60' americanii aveau un program de exploatare a oamenilor cu capacitati extrasenzoriale, si au obtinut harti desenate cu baze militare secrete amplasate in teritoriu strain, cu un nivel de detaliu extraordinar de ridicat:forme, culori, regiuni, etc. Oare toti avem capacitatea de prevedea lucruri, de a misca obiecte? Ce ne limiteaza mai exact? Ma intrebam la un moment dat daca nu cumva, in antichitate, capacitatea mintala a oamenilor era mai bine exploatata si ei cunosteau toate lucrurile astea? Si au decis ca e prea mult pentru pentru oameni sa traiasca cu atatea pe minte? Sau ca treptat, au scazut in aia 8% la care suntem noi azi? Indiferent care ar fi raspunsul, 2 lucruri pentru mine, sunt valabile, si anume: in momentul in care o sa ne folosim la capacitate mai mare creierul, eu consider ca atunci o sa avem cu adevarat libera alegere, la stil de viata, nutritie, si, orice; 2- inca incerc in intimitate sa misc lucruri cu forta gandului(poate sunt nebun, poate sunt visator) dar incerc, si mi-ar placea sa ma vad crescand cu 1% numai pentru a fi diferit :D O zi buuuuna.....creierashelor...

luni, 22 iunie 2009

Shit Magnet

Sa-mi trag picioarele in ea de viata... necazurile se tin scai. Undeva poate in timpul vietii asteia n-ar fi ok poate din cand in cand sa am si eu parte de putin succes si reusite? N-am crezut vreodata ca o sa apuc asa o perioada... eram de fel optimist si increzator. Acum insa cand nu mai am degete la maini cat sa numar problemele de care trebuie sa ma ocup, nu mai sunt asa sigur. De la sanatate, la oameni, la scoala, si pana la...orice subiect posibil, toate draciile par ca ma asteapta dupa colt. Ceva similar cu versurile lui ombladon, cu magnetii si fete cu piercing in gura, numai ca eu joc rolul fetelor si ombladon e viata care tot ma F&^% in gura. Acum il astept p dracul gol sa vina sa-mi faca propunere de job, sa-mi dea o coasa si remuneratie, caci, sunt la un pas de a ofili iarba si florile de sub talpi cand pasesc. Si toate astea legate de faptul ca nu mi-am gasit inca un loc de munca si fara adeverinta de la locul de munca nu pot ramane in camin pe durata verii, ma mananca "ca cariile" si ma dreneaza de orice fel de "chi" interior. Sunt moale ca un rahat. Unul proaspat si cald...desi cam tot ce vad ma lasa rece. Am ajuns intr-un final sa incerc sa ma amuz singur, pentru ca, viata nu mai e comica. Si astfel, ma duc cu Tudorica pe colina unde, ca sa-mi rezolv practica, explic timp de jumatate de ora motivul pt care chiar daca nui tipizata cererea, are stampila si semnatura si tot ce-i trebuie, deci trebuie acceptata. Si ne intoarcem, si borat, coleg de anul 4 intreaba
Borat:"ce-ati facut ma pe colina?
Tudorica: "ce sa facem, ne-am dus boi si am venit vaci.."
Eu: (fac ochii mari si un ranjet tampit mi se scurge pe fata)
Un moment de pauza si ii intreb: "ba baieti, dar, din expresia asta, voi ati prins logica faptului, si ce inseamna defapt?"
Ei: se uita mirati... incearca una-doua variante cum ca, ba pt ca suntem prosti, ba pentru ca nu am rezolvat nimic...
Ii opresc si zic: daca eu as zice ca am fost bou pe colina si mam intors vaca, logic ar fi faptul ca, pe colina undeva e un cabinet de schimbare de sex.
Si am ras cu totii.
Mama lui de brainstorming....

joi, 14 mai 2009

Nimicuri..

Ieri din plictiseala am ajuns cumva la apogeul meditatiei spre nimic. In jur de ora 3 noaptea ma uitam la un film cu colegii despre nesfarsita panica din inimile americanilor fata de sfarsitul apocaliptic al pamantului. Nu stiu, de ce scenariile astea de end of days au toate aceiasi tema si structura....ba vin extraterestrii, ba vine meteorul, ba teroristii, si, ca de obicei, totul se petrece sub stres si nervii intinsi la maxim ai alora de la pentagon sau cine stie ce baza militara ultrasecreta subterana, si mici asezari din state americane unde se impleteste actiunea , diferita de iminenta mortii tuturor lucrurilor care se impleteste in jurul unor personaje negative+pozitive care ne arat, pe langa arsenalul militar al americii, si eroul care poate zace in omul rosh-albastru stelat de rand. Ma rog, ideea de baza era ca venea ditamai asteroidul , un fel de mini-planeta si moare lumea prin jur apoi se mint cu rusii si fac efect de ventilator si ricoseaza asteroidul spre moartea altor planete.. Si cum zaceam plictisit si dubitabil imi vine in minte(ziceam de apogeul meditatiei spre nimic) imaginea artificiilor mexicane in varf de bat 2 rachete care se invart una pe cealalta. Dupa apare imaginea unui melc, fac legatura si imi imaginez 2 melci legati cu un batz de cochilii unul cu fata si unul cu spatele care, ca si artificia, sa se invarta in cerc. Pauza. Dar daca unul din melci da in marsarier? Si poc! concluzia: Melcii nu pot merge cu spatele.

Trec mai departe sa spun cate ceva despre trendurile din ziua de azi care ma sacaie.
Acum ceva timp, intru intre-un magazin kenvelo si casc ochii la reduceri de 60-70%, asa ca arunc un ochi printre tricouri si aleg 2 mai de neam... ceva mai simple, ceva culori, si de bun-gust. Si plec semi-multumit cu gandul, frate, am firma pe mine...sunt mai zmeu cu 15%. Si ajung in camin si citesc despre conceptul "vintage" scris intr-o cartulie mica langa eticheta. Si cam asa explicau domnii deacolo: Vrei sa arati cool? noi, prin dispozitive ultramoderne si tehnici speciale indelung studiate am ajuns la procesul prin care, va invechim hainele, astfel incat, hainele cumparate de la noi au aspectul acela de invechit, uzat, purtat. Numai noi va garantam aspectul vintage." Si prin filtrul meu mintal, inteleg: Frate, oamenii astia se chinuie ca sami dea aspect de boschetar. Eu nu puteam sa fiu un boschetar fericit decat dupa luni de uzura, dormit in pietre si clor, dar, prin tehnicile lor moderne, acum sunt fericit ca pot fi boschetar la minut. Si avand in vedere cele date, ce rost mai are sami cumpar un tricou cu 25 de lei redus de la 100 de lei, cand pot cu 4 lei sami iau un kil de "vintage-uri" de la SH-ul de pe colt? Da, cei drept, fruntea tarii a scos masini si tehnica, dar oare un tricou purtat la greu, cu sudori si alte parfumuri sublime corporale, nu ar trebui sa fie mai scump? Sau, poate, daca iti iei puncte bonus la charisma de pe cat de vintage esti, sami bag, cred ca-i iau sacou' lu tataia cumparat in anii 65-70, niste gumari/cizme de cauciuc, in loc de esarfa emo carouata iau baticu' lu bunica si mor pitzipoancele in urma ca pasiunea mustii de cacat in fata unei gramajori de zahar. Vintage. Mustar pe kept, iarba pe blugi, gauri in fund si aia 3 stropi de vin rosu care miau curs pe maieu cand nu mai aveam aceiasi precizie ca inainte de a incepe bidonul. a, si era sa uit, namolu' la pantofu cu sireturi rosii de adidasi. Ce iese? Ultima linie de primavara-vara alu Catalin Boutezatu. Hai sa fim seriosi. Vintage-ul e bun doar daca vine intr-o sticla dintro crama rece turnat intr-un pahar aburit. Noroc.

marți, 3 martie 2009

Timp si Dependente.

Inca de cand am venit din nou in camin, acum in semestrul 2 am vazut semnul bunastarii pe urmatoarea perioada. 3 suluri de hartie igienica incepute pe cuptorul cu microunde. Scurt, vin vremuri de cacat. Mam trezit dupa o noapte nedormita( suna cam ciudat) de la 6:30, chestie care nam mai facut-o de mult timp, si sa vazut din plin. Si ca tot omul, ma ridic, si stau asa un moment mai lung pe marginea patului. Stau si, la umbra de liniste din camera adormita, vad pe geam nu lumina diminetii, ci un zid erodat urat si deprimant. Apoi vin scurt in minte sacul de probleme si neplaceri, rateurile si insuccesele recente. Si poc loveste don'soara Melancolie. E foarte amar gustul realitatii. Nu stiu la cati le vine in minte, dar mie unul mi se intampla destul de des sa pun in balanta lipsa de griji si viata de copil care am avuto, si cea de acum. Mici comparatii: se intampla ca, vacanta de vara, sa dureze, cam echivalentul la un an intreg de acum. Nu pot sami dau seama cum atunci aveam timp intr-o zi sa fac aproape tot ce vroiam , masinute, biciclete, sporturi si toate cele. Acum insa, greu mai ai timp sa te ocupi de ceva care iti place. Totul era luminos, caldura mare, alergam dupa furnici cu lupa, lansam avioane de hartie, orice ganganie starnea curiozitate si exclamari. Acum totul are o nuanta gri inchis si, din grupul de copii trancalai cu care umblam , acum am ajuns sa fiu un strop in deplasare printro mare de oameni la fel de gri ca si blocurile din care ies. Maturitatea is a bitch, si, ne fute pe toti. In degradeu, pt ca ne arde in functie de posibilitatile financiare necesare ca sa ne atingem scopurile. Ce tare, uite ca ajungem sa ne futem in culori cu viata.:)) Ajuns si aici la facultate, standardele tot coboara, pana la nivel critic, in orice privinta. De la "sper sa iau bursa" la "sper sa iau un 7" la "dao dracu, macar sa trec..." Banii daca ii primesti, nuti ajung, daca ii faci, se duc prea repede. Apoi ramai cu speranta ca, lasa, ies inginer, si, ma scot io dupaia... numai ca si aici iti faci prieteni si de an mai mare, care, daca termina, afli ca au ajuns la nush ce firma din domeniu, si tresari, si zici, pai, si cat te platesc pentru intretinerea sistemelor, proiectarea de.. dealer de vanzari de... ? si zice, pai, 12....18 milioane. Si iar te bosumfli. Cu 18 mil pe luna o sami pot eu cumpara o casa? un apartament? o masina? Nu prea. Si casti ochii la stiri ca, fiu lu' bulibasa x in varsta de 11 ani sa insurat cu o tigancusa de 13 ani si au primit 3 masini, vila gata mobilata cu einspe mii de turnuletze si 3 kile de aur. Va zic si de ce; logica mea, imi propune urmatoarea varianta: legat si de ce am scris mai devreme, viata ne fute in degradeu, iar, cum tiganii is negri, viata ii fute invers proportional, si, na, ca la 11 anisori micu' cichicean are mai multi bani decat o sa am eu vreodata scosi din meserie de studii superioare. Dar deja am deviat. In fond, e vorba de faptul ca, soarele sa transformat in nori, orele in minute, fruntea in riduri, ochii luminosi in cearcane, sperantele in griji, increderea in frica de a nu fi tras in piept. Si inca ceva, sunt rasuflatul descoperitor al unui remediu complet al dependentei: plictiseala. Monotonia rupe si cea mai mare placere. De la sport, la jocuri pe calculator, la fitness, la cupluri, si implicit la viata.